Sincope

Am început iarăşi să scriu noaptea spre oroarea orelor de dimineaţă. Din păcate însă, am fost mai preocupată în ultimul timp de cum scriu, mai degrabă de alte subiecte pe care ar merita să le las să înghită câteva pastile de recuperare mâzgălită. O alta fugă în stil propriu? Poate, dar cred că îi voi lăsa pe viitorii psiho-terapeuţi să se îngrijească de astfel de probleme.

Alfabetul vostru, alfabetul nostru

Cineva mi-a spus odată,
“Dragă, dar eşti prea dramatică Scrie şi tu ceva ca X sau ca Y”

Şi eu nu l-am ştiut decât pe Z.

“Nu te supăra că-ţi spun (de altfel pe mine mă defineşte sinceritatea) dar eşti prea ermetică.... treci şi tu de la A ca să ajungi la B”

Si-n română l-am luat pe C

“Ce? Adică stai puţin, coastele îţi sunt o cuşcă... sângele e de altfel transparent... şi pielea e mănuşa iubitului... Aaah, deci e vorba de antagonism si complementaritate! Asa draga, asta era...”

şi de aici am plecat,(eu)
o actriţă proastă pe o scenă nouă
că n-am ştiut să explic
de ce alfabetul meu e la fel cu al tau
de ce poezia nu e mea,
de ce poezia e a ta.

că n-am ştiut să zic
“lasă-mă să tac”.
m-ai gasit, m-am bucurat,

Dar n-am ştiut să stau să văd
daca ai putea cândva să ai
alfabetul lui reply*.

---

* Pentru cei care se mai împiedică de acest blog(intr-un fel sau altul...), reply din această scriitură de mai jos, nu înseamnă “let the replies come to me”..e mai mult ceea ce unii dintre voi deja fac: feeling what they read. Sau ceva de genul…

Denial

Suntem făcuţi din cifre şi din scânduri,
bătuţi în cuie şi-n articulaţii... şi
într-o zi o să ţi se-nchidă doi ochi,
şi sicriul îţi va ţine loc de coaste.
Nu.

Eşti o sumă de legi fiyice,
care-ţi dictează soft-ul şi îţi incomodează hardul,
iar într-o zi eroarea 15082(ptr. cunoscători)
îţi va asigura transferul...
Nu.

Mai pierduţi decât o comparaţie mai revelaţi decât tăcere...
Suntem persoanele din metrou în căutare de un sine,
sprânceana plină de dispreţ şi sărutul tânăr de iubire.
Suntem iasomie şi amar,
Oţel, sticlă şi beton crăpat.

Chiar dacă scânduri îţi vor străpunge coastele
And even if RESt will be not what you know
Totul e nimic, vechi şi cu totul nou.
Mai puţin suma

Mai puţin tu, mai puţin eu.
Nu.

October extension

01:59

I cannot write
I never really did

Words would pour into my fingers just as blood swivels around the heart
Feeding with its life, striving for the air of the outside and for the poison which time provides
Sunlight is what makes me see my words, but darkness is their mother
In agony they were born and in the morning they burn again-to live once more

So you see?
I cannot write

Literature is not my guide, screams are the ones who share some whispers
Inside of you I twist and feel the coldness of my insanity that accompanies my fears

Words are all I couldn’t try to protect myself against
Lost and found again in an endless warmth of eternal voices and their tears
They speak to me through movement, through their pain, bearing no difference in their dance
but that of my own

I never did write
It is only what I am

Shadows of what I could know cross the surface of my dreams
They tell of lands and times anew and bear children of my ghosts
They bring them forth to me for the sacrifice of the mind
In the night, in discomposure, in what I myself would write.

And I never did know how to write.

Darkness in the light
Ghosts who will not die
Children who cannot cry…