Scenery

The lake is dark tonight, o’er the treetops it floats again
Silently
Gathering the strange glittering from above its surface
Frenetically so, like there is no tomorrow, since there was no yesterday.
The lake is flat tonight, stretching for air, a shallow layer
Of water-dew
A fishing-net, an anchor for the stars and I.

It’s drawing circles above my head
The dark lake-water of tonight,
Metallic in its appearance,
cutting
Oh, God!-

-Through the treetops,
Silently.

Sincope

Am început iarăşi să scriu noaptea spre oroarea orelor de dimineaţă. Din păcate însă, am fost mai preocupată în ultimul timp de cum scriu, mai degrabă de alte subiecte pe care ar merita să le las să înghită câteva pastile de recuperare mâzgălită. O alta fugă în stil propriu? Poate, dar cred că îi voi lăsa pe viitorii psiho-terapeuţi să se îngrijească de astfel de probleme.

Alfabetul vostru, alfabetul nostru

Cineva mi-a spus odată,
“Dragă, dar eşti prea dramatică Scrie şi tu ceva ca X sau ca Y”

Şi eu nu l-am ştiut decât pe Z.

“Nu te supăra că-ţi spun (de altfel pe mine mă defineşte sinceritatea) dar eşti prea ermetică.... treci şi tu de la A ca să ajungi la B”

Si-n română l-am luat pe C

“Ce? Adică stai puţin, coastele îţi sunt o cuşcă... sângele e de altfel transparent... şi pielea e mănuşa iubitului... Aaah, deci e vorba de antagonism si complementaritate! Asa draga, asta era...”

şi de aici am plecat,(eu)
o actriţă proastă pe o scenă nouă
că n-am ştiut să explic
de ce alfabetul meu e la fel cu al tau
de ce poezia nu e mea,
de ce poezia e a ta.

că n-am ştiut să zic
“lasă-mă să tac”.
m-ai gasit, m-am bucurat,

Dar n-am ştiut să stau să văd
daca ai putea cândva să ai
alfabetul lui reply*.

---

* Pentru cei care se mai împiedică de acest blog(intr-un fel sau altul...), reply din această scriitură de mai jos, nu înseamnă “let the replies come to me”..e mai mult ceea ce unii dintre voi deja fac: feeling what they read. Sau ceva de genul…

Denial

Suntem făcuţi din cifre şi din scânduri,
bătuţi în cuie şi-n articulaţii... şi
într-o zi o să ţi se-nchidă doi ochi,
şi sicriul îţi va ţine loc de coaste.
Nu.

Eşti o sumă de legi fiyice,
care-ţi dictează soft-ul şi îţi incomodează hardul,
iar într-o zi eroarea 15082(ptr. cunoscători)
îţi va asigura transferul...
Nu.

Mai pierduţi decât o comparaţie mai revelaţi decât tăcere...
Suntem persoanele din metrou în căutare de un sine,
sprânceana plină de dispreţ şi sărutul tânăr de iubire.
Suntem iasomie şi amar,
Oţel, sticlă şi beton crăpat.

Chiar dacă scânduri îţi vor străpunge coastele
And even if RESt will be not what you know
Totul e nimic, vechi şi cu totul nou.
Mai puţin suma

Mai puţin tu, mai puţin eu.
Nu.

October extension

01:59

I cannot write
I never really did

Words would pour into my fingers just as blood swivels around the heart
Feeding with its life, striving for the air of the outside and for the poison which time provides
Sunlight is what makes me see my words, but darkness is their mother
In agony they were born and in the morning they burn again-to live once more

So you see?
I cannot write

Literature is not my guide, screams are the ones who share some whispers
Inside of you I twist and feel the coldness of my insanity that accompanies my fears

Words are all I couldn’t try to protect myself against
Lost and found again in an endless warmth of eternal voices and their tears
They speak to me through movement, through their pain, bearing no difference in their dance
but that of my own

I never did write
It is only what I am

Shadows of what I could know cross the surface of my dreams
They tell of lands and times anew and bear children of my ghosts
They bring them forth to me for the sacrifice of the mind
In the night, in discomposure, in what I myself would write.

And I never did know how to write.

Darkness in the light
Ghosts who will not die
Children who cannot cry…

The Syndrom Theory

O stare de amorţeala...o frântură de descurajare undeva înspre uşa apartamentului. Unde plec, de unde vii? O serie de gânduri aiurea, aruncate pe canapea, pe tastatura unui laptop în somnul simţurilor cotidiene. Nu le mai simt. Îmi sunt mie însămi eliptică.De ce prezent? De ce urăsc să fiu aliniată cu voi? Aş vrea să fiu altceva decât clişeu, dar întrebările nu-mi permit. Aşa că am pereţi drepţi şi perdele la geam, n-am o crustă dură în loc de piele şi altă voce decât a lui. Mă raportez la anotimpul toamna şi la Bucureştiul ei. Mă aflu pe mine, singură pe stradă, numai eu merit să ştiu că sunt. Izolată de voi, specială. Cu o singură obiecţie: nu e deloc aşa. Iarăşi.

O stare de amorţelă, cu ploi: e tocmai ce a recomandat doctorul. Cu bisturiul în mână, facem o introspecţie. Tăiem transversal de la dreapta la stânga, ca ortodocşii în troleibuze (în grabă, să nu cazi în inerţie). Ce vedem aici?
Striaţii musculare. Grăbeşte-te mai bine la muncă.

Am obosit să vorbesc rece, să îmi fie frig de mine, de lume...ce e lumea? Deocamdată sunt cineva care depinde de tine pentru căldură, dar vreau sa fiu mai mult şi pentru tine, si pentru mine, oricine aş fi să fiu. Atinge-mi pielea, n-am o crustă anti-prezent...trecutul are tehnici medicale de resuscitare falsă.

Bucureşti şi toamna lui. Aglomeraţie, căşti şi fum de ţigară. Schelele se leagă între ele, doar infrastructura nu.
Simptomele nu sunt conclusive.

Vineri e poezie

Nu ştiu câţi oameni vor citi vreodata ce scriu sau dacă ar avea cineva vreun motiv destul de întemeiat ca să se 'aventureze' vreodată într-atât,dar oricum ca avertisment: se întâmplă să scriu şi-n engleză. C'est la vie, după cum urmează:
Pentru noiembrie,dar mai ales pentru octombrie, cel ce-a fost.*

When?

Soon
My veins will sink into my flesh.
They will cling on to what is left
turning inside out, my body will deny

its gift, my curse, its theft.

In the blackness of the skies

I will know the pain within!…Within

Blood runs clear at each end

Leaving my heart emptied by their words;

I die to live to play pretend

I become crystal clear as blood swivels out…

inside

In turmoil I hide.

My veins, my heart, are now transparent.

In silence, lay me drained out by your embrace

Kiss my eyes when shivers fade,

Close them in and sow them up…

My hands grasp for dust in a prayer, in its whispers…

Yet the ground is frozen

I search,

Yet the ground is frozen.

-Inadequacy!-

Voices will leave my body,

just like moths drawn to a distant flame

Kiss my eyes my love, and leave

-Nothing will ever be the same.

Believe

-Journeys are not made for their destination-

Believe

As my clay crawls in search for another life to cling on to

inside

Find the courage, follow me close

In the tomb of my forefathers I am

inside

In their emptied bodies my own will hide!

*n-am mai scris de ceva vreme, toate poeziile sunt scoase din 'albume' vechi de amintiri